Masoneria ca o iluzie?

Visul şi iluzia (adesea inseparabile) ne însoţesc încă din copilărie. În somn, la joacă, apoi la şcoală, cu prietenii şi colegii, la liceu, atunci când se acutizează şi capătă o notă dramatică... în mediul universitar şi mai apoi pe durata întregii vieţi.

Masoneria ni se înfăţişează adesea în chip uman şi mai apoi umanist, încercând a ne face pe noi, chiar dacă ea nu reuşeşte, să ne facă să fim mai buni cu ceilalţi, mai înţelegători, să ne punem în serviciul comunităţii, să luptăm pentru ceea ce ne dorim. Nu este altceva decât o luptă constantă! Dar oare pentru aceasta este făcut omul? Să se lupte? Se se lupte cu el, cu alţii, cu lumea? Nu cumva conceptele sunt interpretate greşit şi voit în acelaţi timp?

Ei bine, foarte mulţi dintre membrii Ordinului ajung adesea la aceeaşi concluzie: Masoneria este locul în care adultul îşi permite să viseze, asumându-şi costurile acestui lux! Ce frumos şi cât de uşor este să visezi până zăreşti politica masonică, lupta pentru putere în plan intern şi extern, dominaţia scaunului, a ciocanului, a colanului...

Iubite Frate, stai doua momente şi spune-mi ce vezi, ce simţi atunci când te afli în acest context? Te simţi mai "mason" sau mai "om"?! Este Masoneria o viaţă paralelă în care intrăm pentru că ne place să repetăm la nesfârşit greşelile din viaţa profană? Este Masoneria o lume paralelă în care ne ascundem? Este Ordinul plin de ordine sau de haos? Este Loja plină de bunătatea spirituală şi filosofică de care are nevoie omul, ca individ, pentru a evolua?

Mergi tu, Frate, pe stradă şi ajuţi pe cel ce-ţi cere ajutorul? Ah, am uitat, mulţi dintre noi am uitat să mai mergem pe trotuar, acum mergem doar în maşini şi suntem grăbiţi şi nu avem timp...

Şi totuşi ce căutăm în Masonerie? De ce şi cu ce ne mândrim? Cu ce au făcut predecesorii noştri? Şi noi ce facem pentru ca peste o sută de ani, urmaşii noştri să se mândrească cu ce am realizat noi? Ştiu că existe Fraţi care nu cunosc aceste lucruri căci zilnic ei aduc un aport bazic dezvoltării Ordinului şi societăţii şi mai ştiu faptul că sunt mândru de faptul că-i pot numi Fraţi.

Dacă este un lucru pe care mi-l reproşez ca Mason este acela că nu am putut avea viziunea de a vedea faptul că la un anumit timp dat, indiferent de subiect şi predicat, Masoneria continuă să rămână o iluzie... Şi mai mult mă doare atunci când realizez că va rămâne o iluzie pentru oamenii maturi care încă mai doresc să se joace...